Examen coproprazitologic

Proba

Materii fecale, recoltate în recipient de unică folosinţă (coprorecoltor)

Descriere

Examenul coproparazitologic constă în examinarea microscopică a unei probe de materii fecale colorate cu Lugol (o soluţie pe bază de iod). Coloraţia scoate în evidenţă ouăle sau chisturile a diferiţi paraziţi. Paraziţii cel mai frecvent întâlniţi în România sunt: Ascaris lumbricoides (limbric), Enterobius vermicularis (oxiur), Giardia intestinalis.

giardia

Fig. 1. Chisturi de Giardia

Examenul coproparazitologic corect constă în efectuarea a 3 probe consecutive la 2-3 zile interval între ele. Aceasta pentru că este posibil ca, deşi infectat cu un anumit parazit, acesta să nu elimine ouă sau chisturi în momentul examinării. Consultaţi şi secţiunea “Recoltarea probelor” pentru a obţine probe de bună calitate cu şanse maxime de identificare a eventualilor paraziţi.

enterobius

Fig. 2.Ou de Enterobius vermicularis (oxiur)

Există şi paraziţi nepatogeni, ca de exemplu Entamoeba coli sau paraziţi a căror patogenitate este controversată ca de exemplu Blastocystis hominis. Aceşti paraziţi sunt frecvenţi în ţara noastră şi este posibil să apară în buletinul dvs. de analize.
Pentru depistarea Giardiei, examenul coproparazitologic poate fi completat cu efectuarea unui test imunologic pentru antigen Giardia. Acest test se face tot din materii fecale şi este de preferat să se efectueze împreună cu un examen coproparazitologic.

Uneori, paraziţii sunt identificaţi macroscopic, chiar de către pacienţi, cum ar fi de exemplu oxiurii (Enterobius vermicularis) sau proglotele de tenie. In această situaţie, duceţi parazitul la laborator împreună cu materiile fecale şi atrageţi atenţia personalului din laborator cu privire la prezenţa acestuia în proba de laborator.

Valori de referinţă

Examen coproparazitologic: NEGATIV
Antigen Giardia: NEGATIV

attValorile de referinţă variază funcţie de metoda sau aparatul folosit. Verificaţi valorile de referinţă de pe buletinul dvs. de analiză.
Vezi şi capitolul “Interpretarea analizelor de laborator”.